O carte intr-adevar de capatai pentru cei care doresc sa afle din tainele negocierii de guerrilla.
O carte scrisa intr-un stil dur, foarte realist si cu exemple foarte bine nuantate.
Iata mai jos un preview, un flavour al acestei lucrari care merita citita/ascultata chiar si din curiozitate.
Enjoy!
T
Aug 6, 2011
Jul 18, 2011
Inlauntruri...
In libertatea constiintei mele, atunci cand ea nu e adormita, ma mir de ceea ce pot simti. Atata bine. Ma mir ca atunci cand ratiunea e pusa pe liber, ceea ce pana acum mi se parea poate catastrofic, de neconceput, pare atat de simplu si firesc. Atat de bun. Si nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb: este tristetea rodul ratiunii? Este fericirea, de fapt, starea de spirit de drept a fiintei noastre?
Ancorati in cliseele de dupa care abia mai putem respira, ne oprim cateodata din mersul anevoios si dam la o parte, unul cate unul, straturile de praf care ne-au amortit simtirea. Ar trebui sa descoperim atunci ca nu ne mai doare o vorba spusa de cineva drag, caci realizam ca ne doare, de fapt, motivul rational pe care il gasim atunci pentru ea. Tristetea, suferinta, sunt consecintele gandurilor noastre si nu ale sufletului nostru. Descoperim ca iubirea pentru acel drag e ceea ce razbate, in fapt, din sufletul nostru. E oare asa?
Ca sa putem intelege, ar trebui, poate, sa trecem intr-un alt registru. Am citit undeva ca nu exista fericire. Ca ceea ce noi numim asa, e absenta suferintei. Asadar, ca am avea doua stari native: de suferinta si de ne suferinta. Antagonismul e aplicabil la orice termeni: nu exista bine, exista doar absenta raului. El se poate, insa, aplica si in revers: nu exista intuneric, exista doar absenta luminii. Si-atunci te intrebi care sunt notiunile reale si care sunt cele create de noi? Cele pozitive, cele negative sau ambele coexista in fapt. Ambele sunt rodul atat al mintii, cat si al sufletului?
Singurul element la care ma pot raporta ca sa gasesc raspunsul ar fi acela sa incerc sa inchid ochii si sa ma intreb daca diminetile, la jumatate de clipa de trezire, inaintea oricaror ganduri, simt bine. Daca atunci cand ma ia somnul, in milisecunda de dianainte de a-mi pierde cunostiinta intr-ale viselor, simt bine. Cu alte cuvinte daca in acel punct zero dintre subconstient si constient, simtim bine.
Va las sa faceti acest exercitiu si sa trageti singuri concluziile...
T
Ancorati in cliseele de dupa care abia mai putem respira, ne oprim cateodata din mersul anevoios si dam la o parte, unul cate unul, straturile de praf care ne-au amortit simtirea. Ar trebui sa descoperim atunci ca nu ne mai doare o vorba spusa de cineva drag, caci realizam ca ne doare, de fapt, motivul rational pe care il gasim atunci pentru ea. Tristetea, suferinta, sunt consecintele gandurilor noastre si nu ale sufletului nostru. Descoperim ca iubirea pentru acel drag e ceea ce razbate, in fapt, din sufletul nostru. E oare asa?
Ca sa putem intelege, ar trebui, poate, sa trecem intr-un alt registru. Am citit undeva ca nu exista fericire. Ca ceea ce noi numim asa, e absenta suferintei. Asadar, ca am avea doua stari native: de suferinta si de ne suferinta. Antagonismul e aplicabil la orice termeni: nu exista bine, exista doar absenta raului. El se poate, insa, aplica si in revers: nu exista intuneric, exista doar absenta luminii. Si-atunci te intrebi care sunt notiunile reale si care sunt cele create de noi? Cele pozitive, cele negative sau ambele coexista in fapt. Ambele sunt rodul atat al mintii, cat si al sufletului?
Singurul element la care ma pot raporta ca sa gasesc raspunsul ar fi acela sa incerc sa inchid ochii si sa ma intreb daca diminetile, la jumatate de clipa de trezire, inaintea oricaror ganduri, simt bine. Daca atunci cand ma ia somnul, in milisecunda de dianainte de a-mi pierde cunostiinta intr-ale viselor, simt bine. Cu alte cuvinte daca in acel punct zero dintre subconstient si constient, simtim bine.
Va las sa faceti acest exercitiu si sa trageti singuri concluziile...
T
Jul 15, 2011
Compromisul de a face compromis
Traim in doua lumi. As fi tentat sa spun ca doar unii dintre noi, dar as fi prea dur sa gandesc ca, chiar si aceia care par a nu se opri niciodata dupa goana de a-si urmari obiectivele materiale, nu se opresc macar o clipa sa zaboveasca, sa-si traga sufletul si sa-l intrebe cum o mai duce...
Traim oricum in doua lumi: cea exterioara si cea interioara care ,impreuna, formeaza viata. Fiecare are propriul procentaj. Fiecare a decis singur cat de mult dedica corpului, mintii, sufletului, cat se indeparteaza de sine si se apropie de standardizarea uriaselor masinarii de trait, cat de mult se apropie de infinit si cat de finit, cat devin papusarii propriilor lor interioare si cat descatuseaza barierele imaginarului model de copiat vieti.
Una fara alta nu se poate. Uman vorbind, nu este posobil. A trai doar in interior te face aproape sfant, iar a trai doar in exterior te face nepamantean, in aceptiunea lirica a termenilor. Unde se termina una si unde incepe cealalta?
Una e finita pentru ca regulile inventate sunt intr-un numar finit, cealalta e infinita pentru ca nu poti sti nicicand cat de mult poti patrunde in abisurile si inaltarile sufletului tau. Oricand te poate uimi un fior, oricand poate aparea o sagetare pe care n-ai experimentat-o niciodata.
Una e reala, cealalta e compromis. Pentru ca nu ai cum sa faci compromis cu infinitatea, nu ai motiv, nu ai ce negocia acolo, nimic din ce s-ar putea "vinde" nu are pret, pentru ca nu exista element de referinta in infinitate. Intrebarea e unde si cand faci compromisul? Cat de mult poti intinde coarda fara sa fii catalogat drept nebun?
Ne confruntam cu totii zi de zi cu compromisul de a face compromis. Si nu-l mai percepem ca pe ceva negativ, atat de prezent e in vietile noastre. Doar cand contravine flagrant si ne trezeste violent constiinta, il catalogam ca atare si, uneori, luptam pentru a-l infrange. In rest... Ramanem lucizii nebuni a ceea ce tot noi am numit viata si aratam cu degetul spre nebunii lucizi ai unei lumi aproape pierdute...
T
PS. Si pentru cine nu are rabdare sa citeasca atat de mult, melodia atasata spune tot...
Traim oricum in doua lumi: cea exterioara si cea interioara care ,impreuna, formeaza viata. Fiecare are propriul procentaj. Fiecare a decis singur cat de mult dedica corpului, mintii, sufletului, cat se indeparteaza de sine si se apropie de standardizarea uriaselor masinarii de trait, cat de mult se apropie de infinit si cat de finit, cat devin papusarii propriilor lor interioare si cat descatuseaza barierele imaginarului model de copiat vieti.
Una fara alta nu se poate. Uman vorbind, nu este posobil. A trai doar in interior te face aproape sfant, iar a trai doar in exterior te face nepamantean, in aceptiunea lirica a termenilor. Unde se termina una si unde incepe cealalta?
Una e finita pentru ca regulile inventate sunt intr-un numar finit, cealalta e infinita pentru ca nu poti sti nicicand cat de mult poti patrunde in abisurile si inaltarile sufletului tau. Oricand te poate uimi un fior, oricand poate aparea o sagetare pe care n-ai experimentat-o niciodata.
Una e reala, cealalta e compromis. Pentru ca nu ai cum sa faci compromis cu infinitatea, nu ai motiv, nu ai ce negocia acolo, nimic din ce s-ar putea "vinde" nu are pret, pentru ca nu exista element de referinta in infinitate. Intrebarea e unde si cand faci compromisul? Cat de mult poti intinde coarda fara sa fii catalogat drept nebun?
Ne confruntam cu totii zi de zi cu compromisul de a face compromis. Si nu-l mai percepem ca pe ceva negativ, atat de prezent e in vietile noastre. Doar cand contravine flagrant si ne trezeste violent constiinta, il catalogam ca atare si, uneori, luptam pentru a-l infrange. In rest... Ramanem lucizii nebuni a ceea ce tot noi am numit viata si aratam cu degetul spre nebunii lucizi ai unei lumi aproape pierdute...
T
PS. Si pentru cine nu are rabdare sa citeasca atat de mult, melodia atasata spune tot...
Jul 14, 2011
Despre individualitate
Sunt ceea ce sunt si nu ma opresc. A te opri din fiinta ta e echivalent cu o mutilare sau o sinucidere. Oare Dumnezeu ne-a facut diferiti ca noi sa incercam sa schimbam si sa fim la fel? Greu de crezut... Compromisul merge mana in mana cu renuntarea la individualitate si slabeste genele speciei numita suflet. De ce am fi o masa amorfa care gandeste si actioneaza dupa aproximativ aceleasi reguli cand esentele noastre se transpun in diverse si felurite arome?...cand din completarea lor se naste parfumul vietii si desavarsirea?...
Sunt ceea ce sunt si nu ma opresc. Pentru ca daca n-as mai fi ceea ce sunt, cine as fi? Cat de usor e sa-ti pierzi identitatea si cat de greu e sa-ti dai seama de asta..in preaplinul comparatiilor si al tanjelilor dupa ceea ce au, simt si sunt ceilalti, uitam ca unicitatea e singura forma care desavarseste si ca orice altceva implica uitare de sine. Si-atunci cand uiti de tine cum ai putea sa fii fericit?
Sunt ceea ce sunt si nu vreau sa ma opresc. Pentru ca lupta pe care o duc e lupta pentru singurul lucru real din noi, neschimbabil, inexplicabil pe care nu il intelegem niciodata si de aceea ne e atat de greu sa-l scoatem de dupa zavoarele bine ferecate ale intregului nostru: sufletul.
T
Sunt ceea ce sunt si nu ma opresc. Pentru ca daca n-as mai fi ceea ce sunt, cine as fi? Cat de usor e sa-ti pierzi identitatea si cat de greu e sa-ti dai seama de asta..in preaplinul comparatiilor si al tanjelilor dupa ceea ce au, simt si sunt ceilalti, uitam ca unicitatea e singura forma care desavarseste si ca orice altceva implica uitare de sine. Si-atunci cand uiti de tine cum ai putea sa fii fericit?
Sunt ceea ce sunt si nu vreau sa ma opresc. Pentru ca lupta pe care o duc e lupta pentru singurul lucru real din noi, neschimbabil, inexplicabil pe care nu il intelegem niciodata si de aceea ne e atat de greu sa-l scoatem de dupa zavoarele bine ferecate ale intregului nostru: sufletul.
T
Despre ridicol...
Ne cramponam in cutume, in conveniente sociale, in reguli si in retete generale si uitam sa fim noi si sa ne exploatam limitele. Uitam sa dezlegam spiritul de sforile nevazute ale rutinei, ale sacrificiului de zi cu zi. Visarea isi mai gaseste rar un loc in inghesuiala de ganduri rationale. Liniile drepte si ascutite iau locul curbelor dulci si cercurilor infinite si traim in minciuna de a fi rationali. Ne ies o gramada de lucruri si ne intrebam de ce nu ne simtim fericiti pe deplin, ce ne lipseste, ce condimente mai trebuie adaugate la pranzul vietii noastre. Uitam ca ne lasam sufletul flamand si ca il pacalim din cand in cand cu cate un vis care ne strabate efemer fiinta. Si daca prin absurd ne-ar strapunge ideea ca l-am putea transforma in realitate, o alungam imediat, caci visul e imaterial, nu-l poti atinge, nu poate fi materializat in concret. Si totusi ne intrebam de ce nu suntem fericiti pe deplin. Ne afundam cu jind in trucajele a ceea ce dorim evident sa simtim - in filmele pline de dramatism, in scrierile pline de trairi voluptoase si imprumutam si noi pentru moment din extazul lor pentru ca dorim cu ardoare sa le furam nectarul. Nu fara a ne asigura ca toate acestea nu pot fi niciodata reale pentru noi. Si asta pentru ca nimeni nu garanteaza reusita. Nimeni nu e dispus sa renunte la convenientele, regulile, cutumele, rutina care ne incatuseaza. Teama de a fi fericit e una dintre cele mai mari blesteme ale omenirii. Iar curajul de a cauta neobosit fericirea e una dintre cele mai mari virtuti. Asa ca nu ne ramane decat sa ne incolonam in tacere in marsul dintre zidurile ratiunii noastre si sa pretindem ca am ajuns sa cunoastem ceea ce intotdeauna ne va lipsi.
PS. Thx
T
PS. Thx
T
Apr 13, 2011
Going Dark - o noua metoda de negociere de guerilla
Am citit intr-o publicatie despre tot mai multi retaileri care au probleme cu vanzarile si isi inchid locatiile in care isi desfasoara activitatea, de obicei cele care se afla in mari centre comerciale.
Insa cele mai multe contracte de inchiriere specifica penalizari foarte mari la rezilierea lor, astfel ca firmele care opereaza spatiile prefera sa inchida usile magazinului si sa plateasca n continuare chiria pana la finele contractului.
Aceasta este o metoda care prejudiciaza imaginea respectivelor centre comerciale astfel ca proprietarii sunt nevoiti sa revina catre chiriasi si sa rediscute contitiile contractuale.
Aceasta metoda care se numeste "going dark" sau "chiria fantoma" a inceput sa fie folosita din ce in ce mai mult in Statele Unite si in Europa Occidentala.
In curand sunt foarte sigur ca si retailerii din Romania vor apela la aceasta metoda de guerilla pentru a forta scaderea chiriilor.
Cat despre companii mari cu portofoliu bogat in cladiri care incep sa foloseasca acest tip de negociere pentru chiriile spatiilor, sunt sigur ca cel putin una a inceput sa foloseasca aceasta metoda....iata cum metodele de negociere de guerilla se diversifica din ce in ce mai mult...
T
Insa cele mai multe contracte de inchiriere specifica penalizari foarte mari la rezilierea lor, astfel ca firmele care opereaza spatiile prefera sa inchida usile magazinului si sa plateasca n continuare chiria pana la finele contractului.
Aceasta este o metoda care prejudiciaza imaginea respectivelor centre comerciale astfel ca proprietarii sunt nevoiti sa revina catre chiriasi si sa rediscute contitiile contractuale.
Aceasta metoda care se numeste "going dark" sau "chiria fantoma" a inceput sa fie folosita din ce in ce mai mult in Statele Unite si in Europa Occidentala.
In curand sunt foarte sigur ca si retailerii din Romania vor apela la aceasta metoda de guerilla pentru a forta scaderea chiriilor.
Cat despre companii mari cu portofoliu bogat in cladiri care incep sa foloseasca acest tip de negociere pentru chiriile spatiilor, sunt sigur ca cel putin una a inceput sa foloseasca aceasta metoda....iata cum metodele de negociere de guerilla se diversifica din ce in ce mai mult...
T
Nov 21, 2010
Ratiune versus Inima
Uneori in viata ajungem sa avem in fata noastra niste praguri in fata carora preferam sa ne oprim si sa stam sa ne gandim in ce mod sa le trecem sau daca sa le trecem sau nu...o nehotarare, o indecizie, o nesiguranta...stam si ne gandim daca sa facem pasul sau sa nu il facem...incercam sa vedem o logica, incercam sa evitam un risc...adica ne gandim ca "peste o perioada de timp o sa fie intr-un fel daca nu trec pragul, in alt fel daca il trec"...si aici apare ratiunea.
Incercam sa gandim rational si uitam sa gandim cu inima sau in mod deliberat nu ne mai ascultam inima care ne poate arata ceea ce ne face fericiti in acel moment...exact in momentul in care ajungem la acel prag.
Credem ca daca gandim rational si oprim anumite porniri am putea evita ceva ceea ce e posibil sa se intample in viitor...adica noi in mintea noastra incercam sa ne conturam cumva intamplarile din viitorul nostru...dar e oare posibil ca noi sa prezicem sau macar sa ne inchipuim ceva ce se va intampla sau nu in viitorul nostru?...
Daca lasam ratiunea la o parte si ne ascultam inima, noi neputand sa prezicem viitorul sub nicio forma (nu avem cum sa prezicem ce o sa ni se intample peste cateva zile, peste un an, unde vom fi, cum fom fi si ce vom face) avem sansa sa facem acele lucruri pe care inima noastra e dispusa sa le faca atunci, acele lucruri care in acel moment ne dau starea de bine, de fericire pentru ca noi ar trebui sa ne traim viata in fiecare moment care trece prin noi, peste noi, odata cu noi.
Ceea ce s-ar putea sau se va putea intampla la un moment dat in viitor, peste 1 an, 2 ani 10 ani, se va vedea la momentul respectiv si se va rezolva ca atare la momentul respectiv...noi nu avem cum sa vedem si nici macar sa ne inchipuim cum va fi viitorul.
Daca stam si facem o mica ecuatie logica reiese ca daca stam si punem doar ratiunea in prim plan nu avem decat poate nesansa de a nu mai fi aflat niciodata ce ar fi putut sa ne ofere viitorul peste cateva zile, peste un an, daca ne-am fi deschis inima si am fi facut ceea ce noua ne creeaza starea de fericire si de bine in acel moment.
Cumva ratiunea ne stopeaza in a vedea cum ar putea decurge lucrurile in viitor pentru ca noi prin ratiune stopam cumva ce se intampla in prezent si astfel stopam si construirea unui posibil viitor...daca lasam inima sa ne vorbeasca si o ascultam, prezentul va fi exact asa cum il simtim si ni-l dorim iar viitorul se va construi apoi pe bazele prezentului.
T
Incercam sa gandim rational si uitam sa gandim cu inima sau in mod deliberat nu ne mai ascultam inima care ne poate arata ceea ce ne face fericiti in acel moment...exact in momentul in care ajungem la acel prag.
Credem ca daca gandim rational si oprim anumite porniri am putea evita ceva ceea ce e posibil sa se intample in viitor...adica noi in mintea noastra incercam sa ne conturam cumva intamplarile din viitorul nostru...dar e oare posibil ca noi sa prezicem sau macar sa ne inchipuim ceva ce se va intampla sau nu in viitorul nostru?...
Daca lasam ratiunea la o parte si ne ascultam inima, noi neputand sa prezicem viitorul sub nicio forma (nu avem cum sa prezicem ce o sa ni se intample peste cateva zile, peste un an, unde vom fi, cum fom fi si ce vom face) avem sansa sa facem acele lucruri pe care inima noastra e dispusa sa le faca atunci, acele lucruri care in acel moment ne dau starea de bine, de fericire pentru ca noi ar trebui sa ne traim viata in fiecare moment care trece prin noi, peste noi, odata cu noi.
Ceea ce s-ar putea sau se va putea intampla la un moment dat in viitor, peste 1 an, 2 ani 10 ani, se va vedea la momentul respectiv si se va rezolva ca atare la momentul respectiv...noi nu avem cum sa vedem si nici macar sa ne inchipuim cum va fi viitorul.
Daca stam si facem o mica ecuatie logica reiese ca daca stam si punem doar ratiunea in prim plan nu avem decat poate nesansa de a nu mai fi aflat niciodata ce ar fi putut sa ne ofere viitorul peste cateva zile, peste un an, daca ne-am fi deschis inima si am fi facut ceea ce noua ne creeaza starea de fericire si de bine in acel moment.
Cumva ratiunea ne stopeaza in a vedea cum ar putea decurge lucrurile in viitor pentru ca noi prin ratiune stopam cumva ce se intampla in prezent si astfel stopam si construirea unui posibil viitor...daca lasam inima sa ne vorbeasca si o ascultam, prezentul va fi exact asa cum il simtim si ni-l dorim iar viitorul se va construi apoi pe bazele prezentului.
T
Nov 13, 2010
Rezistenti la schimbare
Este o reactie cu care ne intalnim la tot pasul...fie ca este o schimbare in bine sau nu neaparat, devenim inflexibili si opunem rezistenta la schimbare.
De obicei nu este foarte dificil sa ne dam seama daca o schimbare propusa este in bine sau nu. Dar de cele mai multe ori este un instinct al omului (instinct de autoaparare, de protectie a sinelui) de a face fata schimbarii prin negarea acesteia.
Presupunand ca de obicei cine se gandeste sa faca o schimbare o face pentru binele oamenilor din jur, persoana in cauza are datoria de a argumenta cat mai bine schimbarea, de a o promova in asa fel incat oamenii sa o perceapa in adevaratul sens al cuvatului.
Mi-a venit in minte un exemplu care este atat de contradictoriu pentru oamenii asupra carora ar avea un impact incat ar putea deveni conflictual de stresant...se poate sa se intample ca unei persoane sau grup de persoane sa se scada salariul ceea ce nu e intotdeauna rezultatul unei slabe performante ci poate fi cauzat de tot felul de intamplari (vezi criza economica)...la extrema cealalta nu de putine ori am putut vedea oameni care au fost promovati si li s-a marit considerabil salariul iar apoi au fost in pozitia de a pleca de pe postul respectiv definitiv...intr-adevar acest exemplu contine doua extreme, insa acestea exista si daca stam sa ne gandim putin sigur ne-am intalnit cu astfel de cazuri.
A ramane deschisi si a incerca sa nu negam schimbarile si a folosi ratiunea, logica si nu de putine ori inima ne poate ajuta sa vedem laturi ale schimbarilor ce ni se petrec de care am putea sa fim uimiti...de ce sa nu ne gandim pozitiv si sa incercam sa exploatam ceea ce ar putea fi constructiv dintr-o schimbare?...am elimina stresul, gandurile negative inutile si am putea sa vedem dincolo de prima impresie?
T
De obicei nu este foarte dificil sa ne dam seama daca o schimbare propusa este in bine sau nu. Dar de cele mai multe ori este un instinct al omului (instinct de autoaparare, de protectie a sinelui) de a face fata schimbarii prin negarea acesteia.
Presupunand ca de obicei cine se gandeste sa faca o schimbare o face pentru binele oamenilor din jur, persoana in cauza are datoria de a argumenta cat mai bine schimbarea, de a o promova in asa fel incat oamenii sa o perceapa in adevaratul sens al cuvatului.
Mi-a venit in minte un exemplu care este atat de contradictoriu pentru oamenii asupra carora ar avea un impact incat ar putea deveni conflictual de stresant...se poate sa se intample ca unei persoane sau grup de persoane sa se scada salariul ceea ce nu e intotdeauna rezultatul unei slabe performante ci poate fi cauzat de tot felul de intamplari (vezi criza economica)...la extrema cealalta nu de putine ori am putut vedea oameni care au fost promovati si li s-a marit considerabil salariul iar apoi au fost in pozitia de a pleca de pe postul respectiv definitiv...intr-adevar acest exemplu contine doua extreme, insa acestea exista si daca stam sa ne gandim putin sigur ne-am intalnit cu astfel de cazuri.
A ramane deschisi si a incerca sa nu negam schimbarile si a folosi ratiunea, logica si nu de putine ori inima ne poate ajuta sa vedem laturi ale schimbarilor ce ni se petrec de care am putea sa fim uimiti...de ce sa nu ne gandim pozitiv si sa incercam sa exploatam ceea ce ar putea fi constructiv dintr-o schimbare?...am elimina stresul, gandurile negative inutile si am putea sa vedem dincolo de prima impresie?
T
Nov 2, 2010
Tehnici de Guerilla Negotiation - Episodul 6 - Spontan
Suna superficial poate termenul in contextul nostru. Dar nu e chiar asa…se intampla de foarte multe ori sa existe proiecte de negociere (si-mi vin multe in minte acum daca stau sa ma gandesc putin) in care sa nu poti sa stii de la inceput ce scenariu sa folosesti, ce rol sa joci, chiar nu poti sa atasezi niciun model.
Ce faci oare in momentul acela?
Devii spontan…e de-a dreptul o arta sa poti sa intri intr-o negociere in modul orb si sa incepi sa produci pe loc scenariul si rolul pe care il vei juca in functie de cum decurge discutia.
Si da, in momente de genul acesta orice limita a imaginatiei dispare avand posibilitatea sa folosesti orice poate sa ajute pentru a ajunge in directia dorita.
Sunt situatii limita in care negociatorii de guerilla consuma foarte multa energie in a putea sa duca la bun sfarsit negocierea fara a avea nicio unealta care sa poata sa ajute.
Si acum stam sa ne gandim daca spontaneitatea e ceva c ear putea sa ne caracterizeze sau nu, sau este ceva ce se poate dobandi prin invatare?
Devine astfel spontaneitatea o arta in procesul de negociere?...
T
Ce faci oare in momentul acela?
Devii spontan…e de-a dreptul o arta sa poti sa intri intr-o negociere in modul orb si sa incepi sa produci pe loc scenariul si rolul pe care il vei juca in functie de cum decurge discutia.
Si da, in momente de genul acesta orice limita a imaginatiei dispare avand posibilitatea sa folosesti orice poate sa ajute pentru a ajunge in directia dorita.
Sunt situatii limita in care negociatorii de guerilla consuma foarte multa energie in a putea sa duca la bun sfarsit negocierea fara a avea nicio unealta care sa poata sa ajute.
Si acum stam sa ne gandim daca spontaneitatea e ceva c ear putea sa ne caracterizeze sau nu, sau este ceva ce se poate dobandi prin invatare?
Devine astfel spontaneitatea o arta in procesul de negociere?...
T
Oct 14, 2010
Mercenarul
Un om fara suflet, care nu vede altceva in fata ochilor decat atingerea rezultatelor. Este un specialist foarte bine pregatit care cunoaste in orice moment metoda pe care o va folosi pentru a-si atinge scopul.
Intrebarea este acum urmatoarea: cum ajunge un om sa fie un mercenar?
Aduna acesta oare atatea cunostinte astfel incat sa ajunga la nivelul de sus si este folosit apoi doar in lupte care sunt considerate pierdute?
Sau aduna atata energie negative, suferinta, durere si in incercarea de a ascunde toate acestea, isi canalizeaza energia negative transformand-o in energie pozitiva?
Sau poate este o combinatie intre cele doua?
Chiar daca pare ca acesti oameni nu au nici mama si nici tata si actioneaza foarte sigur mereu, sunt oameni si simt, traiesc, sufera si ii doare.
T
Subscribe to:
Posts (Atom)