Jul 18, 2011

Inlauntruri...

In libertatea constiintei mele, atunci cand ea nu e adormita, ma mir de ceea ce pot simti. Atata bine. Ma mir ca atunci cand ratiunea e pusa pe liber, ceea ce pana acum mi se parea poate catastrofic, de neconceput, pare atat de simplu si firesc. Atat de bun. Si nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb: este tristetea rodul ratiunii? Este fericirea, de fapt, starea de spirit de drept a fiintei noastre?
Ancorati in cliseele de dupa care abia mai putem respira, ne oprim cateodata din mersul anevoios si dam la o parte, unul cate unul, straturile de praf care ne-au amortit simtirea. Ar trebui sa descoperim atunci ca nu ne mai doare o vorba spusa de cineva drag, caci realizam ca ne doare, de fapt, motivul rational pe care il gasim atunci pentru ea. Tristetea, suferinta, sunt consecintele gandurilor noastre si nu ale sufletului nostru. Descoperim ca iubirea pentru acel drag e ceea ce razbate, in fapt, din sufletul nostru. E oare asa?
Ca sa putem intelege, ar trebui, poate, sa trecem intr-un alt registru. Am citit undeva ca nu exista fericire. Ca ceea ce noi numim asa, e absenta suferintei. Asadar, ca am avea doua stari native: de suferinta si de ne suferinta. Antagonismul e aplicabil la orice termeni: nu exista bine, exista doar absenta raului. El se poate, insa, aplica si in revers: nu exista intuneric, exista doar absenta luminii. Si-atunci te intrebi care sunt notiunile reale si care sunt cele create de noi? Cele pozitive, cele negative sau ambele coexista in fapt. Ambele sunt rodul atat al mintii, cat si al sufletului?
Singurul element la care ma pot raporta ca sa gasesc raspunsul ar fi acela sa incerc sa inchid ochii si sa ma intreb daca diminetile, la jumatate de clipa de trezire, inaintea oricaror ganduri, simt bine. Daca atunci cand ma ia somnul, in milisecunda de dianainte de a-mi pierde cunostiinta intr-ale viselor, simt bine. Cu alte cuvinte daca in acel punct zero dintre subconstient si constient, simtim bine.
Va las sa faceti acest exercitiu si sa trageti singuri concluziile...

T