Jul 14, 2011

Despre individualitate

Sunt ceea ce sunt si nu ma opresc. A te opri din fiinta ta e echivalent cu o mutilare sau o sinucidere. Oare Dumnezeu ne-a facut diferiti ca noi sa incercam sa schimbam si sa fim la fel? Greu de crezut... Compromisul merge mana in mana cu renuntarea la individualitate si slabeste genele speciei numita suflet. De ce am fi o masa amorfa care gandeste si actioneaza dupa aproximativ aceleasi reguli cand esentele noastre se transpun in diverse si felurite arome?...cand din completarea lor se naste parfumul vietii si desavarsirea?...

Sunt ceea ce sunt si nu ma opresc. Pentru ca daca n-as mai fi ceea ce sunt, cine as fi? Cat de usor e sa-ti pierzi identitatea si cat de greu e sa-ti dai seama de asta..in preaplinul comparatiilor si al tanjelilor dupa ceea ce au, simt si sunt ceilalti, uitam ca unicitatea e singura forma care desavarseste si ca orice altceva implica uitare de sine. Si-atunci cand uiti de tine cum ai putea sa fii fericit?

Sunt ceea ce sunt si nu vreau sa ma opresc. Pentru ca lupta pe care o duc e lupta pentru singurul lucru real din noi, neschimbabil, inexplicabil pe care nu il intelegem niciodata si de aceea ne e atat de greu sa-l scoatem de dupa zavoarele bine ferecate ale intregului nostru: sufletul.

T

Despre ridicol...

Ne cramponam in cutume, in conveniente sociale, in reguli si in retete generale si uitam sa fim noi si sa ne exploatam limitele. Uitam sa dezlegam spiritul de sforile nevazute ale rutinei, ale sacrificiului de zi cu zi. Visarea isi mai gaseste rar un loc in inghesuiala de ganduri rationale. Liniile drepte si ascutite iau locul curbelor dulci si cercurilor infinite si traim in minciuna de a fi rationali. Ne ies o gramada de lucruri si ne intrebam de ce nu ne simtim fericiti pe deplin, ce ne lipseste, ce condimente mai trebuie adaugate la pranzul vietii noastre. Uitam ca ne lasam sufletul flamand si ca il pacalim din cand in cand cu cate un vis care ne strabate efemer fiinta. Si daca prin absurd ne-ar strapunge ideea ca l-am putea transforma in realitate, o alungam imediat, caci visul e imaterial, nu-l poti atinge, nu poate fi materializat in concret. Si totusi ne intrebam de ce nu suntem fericiti pe deplin. Ne afundam cu jind in trucajele a ceea ce dorim evident sa simtim - in filmele pline de dramatism, in scrierile pline de trairi voluptoase si imprumutam si noi pentru moment din extazul lor pentru ca dorim cu ardoare sa le furam nectarul. Nu fara a ne asigura ca toate acestea nu pot fi niciodata reale pentru noi. Si asta pentru ca nimeni nu garanteaza reusita. Nimeni nu e dispus sa renunte la convenientele, regulile, cutumele, rutina care ne incatuseaza. Teama de a fi fericit e una dintre cele mai mari blesteme ale omenirii. Iar curajul de a cauta neobosit fericirea e una dintre cele mai mari virtuti. Asa ca nu ne ramane decat sa ne incolonam in tacere in marsul dintre zidurile ratiunii noastre si sa pretindem ca am ajuns sa cunoastem ceea ce intotdeauna ne va lipsi.

PS. Thx

T