O materie care pot spune ca nu m-a atras foarte mult cand o studiam in liceu.....poate si pentru faptul ca eram la clasa de fizica-chimie si mie imi placea muzica :)...e clar ca nu prea aveam legaturi cu componenti iacrilici sau cu fenoftaleina. Mai stiam cate ceva despre metalele grele si gazele rare, dar asta din cultura generala.
Dar nu despre o lectie pura de chimie as vrea sa scriu astazi ci despre chimia dintre oameni.
Se spune ca daca nu exista o chimie intre doi oameni, e foarte greu ca acestia sa stabileasca un mod comun de comunicare, sa creeze o relatie. In viata personala este destul de clar ce rezulta din inexistenta chimiei...dar oare acest lucru este valabil si in viata noastra profesionala?
La ce ma gandesc cand spun asta?...pai sa luam un exemplu: avem un super profesionist intr-o firma care da rezultate foarte bune, respecta regulile si etica firmei si cu toate astea are tot felul de probleme, i se pun tot felul de bete in roate...si asta doar pentru ca nu exista "acea chimie" cu superiorul sau.
Ma intreb oare nu este totusi posibil (fara a incerca sub nicio forma sa depersonalizez relatiile dintre oameni) sa putem cumva trece peste acest posibil obstacol pe care aceasta chimie il poate constitui la un moment dat si sa ne axam pe ce avem de facut la serviciu, sa ne axam pe rezultatele pe care trebuie sa le avem?
Trebuie sa ne lovim de aceasta chimie si din cauza ca nu ne place fata unuia sau altuia sa il catalogam ca fiind slab pregatit sau incompetent si sa mergem poate pana la acea extrema in care omul acela trebuie sa plece?
Eu cred ca aceasta chimie s-ar putea chiar construi pe bazele succeselor pe care oamenii le au in activitate iar superiorii lor multumiti fiind, ar putea construi relatii in asa fel incat pe viitor rezultatele sa fie si mai bune.
E doar o teorie oare ce am enumerat mai sus, doar o lectie de chimie?...sau poate nu...
T
No comments:
Post a Comment